Peste 100 de pompieri de la ISU Buzau si ISU Prahova au participat la o misiune de deszapezire pe tronsonul de cale ferata Buzau-Faurei pe raza localitatii buzoiene Cilibia.
Pe acest tronson de cale ferata, saptamana trecuta s-a inzapezit trenul InterRegio Galati-Bucuresti, numit „trenul groazei“.
„In halta Movila Oii s-a creat un pod de gheata care nu mai permitea circulatia trenurilor, dar nici actiunea utilajelor de deszapezire. Pompierii din cele doua judete au actionat pentru dislocarea ghetii“, a declarat, luni, pentru AGERPRES Vasile Prahoveanu, de la Biroul de presa al ISU Buzau.
Potrivit sursei citate, „dupa mai multe ore de lucru, misiunea s-a intrerupt din cauza viscolului si a pericolului de inzapezire a garniturii care a transportat subofiterii si lucratorii de la CFR dinspre Buzau, iar pe drumul de intoarcere, locomotiva s-a inzapezit fiind necesara scoaterea acesteia din nameti“.