Salt la conținut
Semnal

Olt - 100 de ani de la nasterea lui Alexandru Serbanescu - 1912-2012

··3 min citire
Capitanul aviator Alexandru Serbanescu, „Alecu“, (n. 17 mai 1912, Colonesti, jud. Olt, cazut la datorie in 18 august 1944, Rusavat, Buzau), ramane in istorie un as al aviatiei de vanatoare romanesti din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Scoala primara a absolvit-o in comuna natala, Colonesti, judetul Olt, iar mai tarziu a urmat cursurile Liceului Militar „Nicolae Filipescu“ - Manastirea Dealu. Dupa absolvirea Scolii Militare de Ofiteri de Infanterie „Principele Carol“, de la Sibiu (1931-1933) a urmat mai multe scoli, cursuri si institute, precum Scoala Speciala de Infanterie - Aplicatie - Instructie 1935-1936 - arma Vanatori de Munte, Institutul Militar de Educatie Fizica in 1938; Curs Observator aerian intre 1 februarie si 31 iulie 1939; Scoala Ofiteri de Aviatie „Regele Carol II“ 1939-1940; Curs tehnic complementar de aviatie - practica pilotajului - zboara Fleet, Potez XXV, I.A.R-27, Csapla, Nardi, I.A.R-38, I.A.R.80 - obtine Brevetul de pilot de vanatoare - 31 oct. 1940; Scoala de Perfectionare a Pilotajului Ghimbav - 1941. Alexandru Serbanescu a luptat in toata campania Frontului de Est pe avioanele Messerschmitt Bf.109 (Stalingrad, Dnipropetrovsk, Mariupol, Karpovka, Melitopol, Nipru, Nikolaev-Odesa…) alaturi de aviatia germana, impotriva aviatiei URSS. De asemenea, a participat la apararea regiunii petrolifere Ploiesti - Campina, impotriva aviatiei de bombardament americane cu Grupul 7 Vanatoare la 22 aug. 1942 - 23 oct. 1943 si cu Grupul 9 Vanatoare: 23 oct 1943 - 18 aug 1944. Anul urmator, intre 13 feb 1944 - 18 aug 1944 a comandat Grupul 9 Vanatoare. Pentru meritele sale deosebite si vitejia in lupta de care a dat dovada, aviatorul oltean Alexandru Serbanescu a primit cele mai importante decoratii ale Armatei Romane, precum Ordinul Virtutea Aeronautica, clasa Crucea de Aur cu doua barete; Ordinul Virtutea Aeronautica, clasa Cavaler cu doua barete; Ordinul Virtutea Aeronautica, clasa Ofiter; Ordinul Coroana Romaniei, clasa a IV-a, cu spade si panglica de Virtute Militara; Ordinul Steaua Romaniei, clasa a V-a, cu spade si panglica de Virtute Militara; Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a; Ordinul Crucea de Fier,clasa a II-a Ordinul Crucea de Fier, clasa I. De asemenea, a fost propus sa fie decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautica cu spade, clasa Comandor si cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a II-a. Pentru fapte de bravura deosebite, Alexandru Serbanescu a fost citat pe Ordin de zi nr. 5 din 14 ianuarie 1944 pentru lupta de unul singur deasupra aerodromului Lepetiha impotriva a 11 avioane sovietice, reusind sa doboare unul. De asemenea, a mai fost citat pe Ordin de zi pe Aeronautica nr. 1181/C din 22 mai 1944 cu ocazia celei de a 40-a victorii aeriene a sa. La 18 august 1944, capitanul aviator Alexandru Serbanescu a fost doborat in cea mai coplesitoare lupta aeriana pentru cei 13 aviatori ai Gr. 9 Vanatoare. La acea data, capitanul aviator Alexandru Serbanescu era aviatorul cu cel mai mare numar de victorii aeriene din Fortele Aeriene Regale ale Romaniei. A fost inmormantat cu toate onorurile militare in Cimitirul Ghencea, la data de 21 august 1944. In amintirea sa a fost infiintata in anul 1994, Fundatia „Alexandru Serbanescu“, pe durata nedeterminata, are caracter aeronautic, este deschisa si accesibila tuturor si are drept scop pastrarea si promovarea imaginii fortelor aeriene romane, implementarea programelor educationale la nivel gimnazial si liceal pentru cunoasterea istoriei aviatiei si ale valorilor nationale precum si promovarea aviatiei si zborului sub toate formele. Membriii fondatori ai asociatiei sunt prof. C-tin Serbanescu, pictor militar Ion Taralunga, c.dor. (r.) ing.C-tin Fotescu, Eleonora Arbanas. Incepand cu anul 2004, fundatia a fost incredintata doamnei Eleonora Arbanas spre conducere, coordonare si administrare, in concordanta cu prevederile Ord. 26/2000 si modificarile ulterioare. Sediul central al fundatiei se afla la Bucuresti si mai exista cate o filiala in Bacau si Colonesti, Olt, comuna natala a aviatorului, unde deputatul Nicolae Stan a facut toate demersurile necesare pentru a duce si un avion cu reactie folosit in cel de-al doilea razboi mondial. Georgiana Leulescu Raicu