
Gropile de pe strazile Slatinei au aparut precum ciupercile dupa ploaie, iar firma angajata de primarie a mai sapat si altele, adevarate capcane, care nu sunt nici semnalizate si pe care nici nu ai cum sa le ocolesti.
Intrebat despre aceasta situatie care pare ca nu se mai sfarseste, viceprimarul Slatinei, Dan Balasescu a declarat ca daca timpul este frumos, gropile vor fi plombate in cateva zile. Din pacate insa, gropile sunt la locul lor iar actiunea de decopertare a acestora continua, primaria platind pentru aceasta operatiune nu mai putin de 15.000 de euro. Dupa plombarile de primavara, autoritatile asteapta sa se incheie licitatiile pentru a asfalta complet unele strazi din oras, cu fonduri din bugetul local.
Slatinenii cred ca plombarea strazilor din oras dupa numai cateva luni de la asfaltare, arata ca lucrarile au fost facute prost si ca firma care a facut aceasta operatiune, trebuie sa acopere cheltuielile pentru plombare si nu primaria din banii contribuabililor.
Un specialist in lucrari de asfaltare a spus ca atunci cand se intervine dupa ce a fost incheiata aceasta operatiune, lucrarea iese din garantie iar constructorul nu mai raspunde pentru eventualele nereguli. Si pe deasupra isi primeste banii lasati drept garantie.
Georgiana Leulescu Raicu