Managerul Serviciului Judetean de Ambulanta Ialomita, Radu Paros Mihaita, a fost demis, joi, din functie, decizie motivata de desele reclamatii pe care acesta le-a avut din partea angajatilor privind managementul unitatii.
Radu Paros sustine, insa, ca demiterea sa, asumata de Directia de Sanatate Publica Ialomita, are un evident substrat politic, acesta manifestandu-si recent intentia de a candida la Primaria Slobozia din partea PDL, in contradictie cu hotararea luata de organizatia judeteana de a sprijini un alt candidat.
Sambata, 17 martie, Partidul Ecologist Roman si-a aratat disponibilitatea de a sustine neconditionat candidatura lui Radu Paros la Primaria Slobozia, indiferent daca va candida din partea PDL sau PER.
Marti, 20 martie, PDL si UNPR au anuntat, insa, formarea Aliantei pentru Ialomita, dar si intentia de a sustine candidatura la primarie a actualului primar Gabi Ionascu, propusa de UNPR.
Radu Paros, in prezent secretarul executiv al Organizatiei Judetene a Partidului Democrat Liberal, a considerat ca nu este normala o astfel de sustinere de catre PDL a unui om pe care l-au criticat in toti acesti ani, desele aparitii publice pe aceasta tema aducandu-i, in opinia sa, inlaturarea din functie, asteptandu-se chiar si la excluderea din partid.
La conducerea Serviciului de Ambulanta se afla, de joi, directorul economic al institutiei, Carmen Anca Tenea.