Excluderi din PSD Galati
Noua membri, dintre care trei consilieri locali municipali, au fost exclusi din organizatia municipala PSD Galati pentru incalcarea prevederilor statutare, abateri de la disciplina de partid precum si nerespectarea protocolului Uniunii Social Liberale, se arata intr-un comunicat transmis, marti, de purtatorul de cuvant al PSD Galati, Claudiu Branzan.
Potrivit comunicatului, cei exclusi din PSD sunt consilierii municipali Stelian Lupu, Daniel Apetrachioaie, Aurelian Constantin, care si-a dat demisia luni din functia de consilier local, si membrii de partid Bogdan Hancu, Tataru Cosmin, Stefan Catalin Cozma, Liliana Ochiu, Zburlea Neculai si Danut Relu Ciubotaru.
Cei noua au fost exclusi cu unanimitate de voturi, dar pot contesta hotararea Comitetului Executiv PSD Galati la Comisia de Arbitraj si Integritate Morala.
Cei doi consilieri locali exclusi Daniel Apetrachioaie si Stelian Lupu isi vor pierde si mandatele.
Daniel Apetrachioaie a declarat pentru Agerpres ca a fost exclus din partid, ca si Lupu, pentru ca nu il sustine la Primaria Galati pe candidatul USL, liberalul Marius Stan, optand pentru independentul Nicusor Ciumacenco, inca viceprimar al municipiului Galati, dar proaspat demisionat din PSD.
Pe aceleasi considerente si-a dat demisia din functia de consilier si Constantin Aurelian, presedintele comisiei de buget finante in Consiliul Local Municipal Galati, si au fost exclusi si ceilalti sase.