Administratorul unei societati comerciale cu sediul intr-o comuna din Constanta este cercetat pentru inselaciune, dupa ce a achitat unei firme dambovitene o parte din contravaloarea materialului lemnos achizitionat cu o fila CEC fara acoperire, se arata intr-un comunicat al Politiei Dambovita, remis joi.
„Politia Municipiului Moreni a fost sesizata de numita P.C., administrator al unei societati comerciale cu sediul in comuna Aninoasa, judetul Dambovita, cu privire la faptul ca in perioada februarie-martie a.c., a vandut mai multe cantitati de material lemnos reprezentantilor unei societati comerciale cu sediul in comuna Lumina, judetul Constanta, acestia din urma emitand mai multe instrumente de plata, atat file CEC, cat si bilete la ordin, care au fost introduse la plata la data scadenta“, se explica in comunicat.
Conform sursei citate, pentru unele dintre filele CEC emise de societatea cumparatoare a existat acoperirea necesara in cont, fiind efectuate mai multe plati. In data de 6 aprilie, unul din instrumentele de plata emise de societatea in cauza, respectiv o fila CEC in valoare de 28.000 lei, a fost refuzat la plata, pentru lipsa de disponibil.
Politistii au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de inselaciune, urmand ca dupa finalizarea cercetarilor sa se propuna solutie procedurala prin Parchet.