Salt la conținut
Semnal

Ialomita - Mandatul primarului municipiului Slobozia a incetat de drept

··2 min citire
Mandatul primarului municipiului Slobozia, Gabi Ionascu, a incetat de drept, inainte de expirarea duratei normale, ca urmare a pierderii, prin demisie, a calitatii de membru al partidului politic pe a carui lista a fost ales, respectiv Partidul Social Democrat. Prefectura Ialomita a emis un ordin in acest sens, dupa ce secretarul municipiului Slobozia, Agripina Costea, a inaintat referatul constatator legat de situatia aparuta. Intrucat primarul Sloboziei nu a mai fost sustinut de social-democrati pentru un nou mandat, acestia nominalizand un alt candidat, Gabi Ionascu si-a exprimat intentia de a participa ca independent in cursa electorala pentru Primarie, sustinut de Partidul Poporului Dan Diaconescu. In aceste conditii, primarul municipiului Slobozia se astepta sa fie exclus din organizatia PSD Ialomita si sa-si duca pana la capat mandatul, insa nu s-a intamplat acest lucru. Astfel, a inaintat liderilor Partidului Social Democrat Ialomita o scrisoare prin care solicita \'incetarea calitatii de membru de partid, in baza statutului PSD\', mentionand ca intentioneaza sa se inscrie in alt partid. Cateva zile mai tarziu, Organizatia Judeteana Ialomita a PSD a inaintat secretarului municipiului Slobozia o adresa in care mentioneaza faptul ca Gabi Ionascu nu mai este membru de partid, acesta pierzandu-si aceasta calitate, prin demisie, precizand totodata conditiile in care inceteaza calitatea de membru al PSD. \'Incetarea calitatii de membru al PSD este rezultatul situarii intr-una dintre urmatoarele conditii, respectiv demisie, radiere, excludere sau inscriere in alt partid. Va aducem la cunostinta ca in cazul primarului Ionascu Gabi acesta nu este radiat din listele PSD, nu este exclus si nu avem informatii privind inscrierea intr-un alt partid. Singura situatie in care se incadreaza inscrisul domnului primar, invocat mai sus, este aceea de demisie, desi domnia sa evita utilizarea acestui termen. Prin urmare, precizam ca domnul Gabi Ionascu nu mai este membru al organizatiei PSD Ialomita, pe a carui lista a candidat in iunie 2008, aceasta calitate fiind pierduta prin demisia din organizatia PSD\', se mentioneaza in respectiva adresa inaintata secretarului municipiului Slobozia, solicitand redactarea unui referat privind situatia in care se afla primarul. Asadar, in urma referatului, Institutia Prefectului judetului Ialomita a emis un ordin privind incetarea de drept, inainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al lui Gabi Ionascu, iar miercuri, 9 mai, Consiliul Local va lua act de vacantarea functiei de primar si va desemna unul dintre viceprimari pentru a indeplini atributiile functiei pana la alegerea unui nou primar. Fata de situatia creata, Gabi Ionascu sustine ca va ataca in instanta actele emise, considerand ca termenii au fost interpretati gresit, PSD luand \'incetarea calitatii de membru\' ca pe o demisie, desi dumnealui sustine ca nu se mentioneaza in niciun act inaintat de dumnealui acest cuvant.