Salt la conținut
Semnal

Prahova - Adresa de e-mail a procurorului sef al DIICOT Ploiesti, sparta de hackeri

··1 min citire
Adresa de e-mail a procurorului sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Ploiesti, Ionut Botnaru, a fost sparta de hackeri, care au trimis intregii liste de contacte mesaje de tip fishing. Botnaru a declarat, marti, ca adresa de e-mail i-a fost sparta de persoane necunoscute care actioneaza in stilul celor din gruparea Anonymous, si care au trimis tuturor contactelor sale mesaje continand un link. Initial, seful DIICOT Ploiesti a primit un mesaj pe e-mail de la un politist cu care colabora intr-o speta si, crezand ca respectivul e-mail contine date referitoare la caz, l-a deschis si a accesat linkul respectiv care facea trimitere spre o pagina de internet in limba engleza. Recunoscand modul de operare, si-a dat seama ca adresa de posta electronica i-a fost sparta. Cel mai probabil, in acest caz vor fi efectuate o serie de cercetari pentru a se stabili cine este persoana care a accesat adresa de e-mail a lui Botnaru. Anul trecut, persoane necunoscute au spart casuta de e-mail si contul de Facebook ale purtatorului de cuvant al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiesti, Bianca Patrichi, procurorii DIICOT efectuand cercetari in acest caz.