Echipa de pirotehnicieni din cadrul ISU Buzau s-a deplasat in localitatea Boboc, judetul Buzau, in vederea ridicarii si distrugerii unei bombe de aviatie in greutate de 50 kg gasita in curtea unui localnic.
Inainte de operatiune, a pirotehnicienii au evacuat toti vecinii pe o raza de jumatate de kilometru.
Bomba care cantarea 50 de kilograme ar fi avut o raza de distrugere de 1000 de metri. Pentru ca parea a fi instabila, pirotehnistii au detonat-o pe un camp de langa sat. Interventia s-a dovedit dificila datorita dimensiunilor, dar si tehnologiei folosite la fabricatie, a declarat pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al ISU Buzau, Marius Sarbescu.
Potrivit sursei citate, pentru a nu fi transportata pe distante mari s-a luat hotararea de distrugere pe terenul viran din afara localitatii nepunandu-se in pericol viata oamenilor si alte bunuri.