Salt la conținut
Semnal

Prahova - Aproximativ 7.400 de elevi inscrisi la Bacalaureat; autoritatile estimau 10.000 de inscrieri

··1 min citire
Un numar de aproximativ 7.400 de elevi vor sustine examenul de Bacalaureat in judetul Prahova, autoritatile apreciind ca este vorba despre o \'situatie neasteptata\' in conditiile in care se estimau aproape 10.000 de inscrieri. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, Aurel Graur, a declarat, marti, pentru AGERPRES, ca numarul celor inscrisi anul acesta pentru a sustine examenul de Bacalaureat este mai mic decat cel din 2011, cand au fost 8.400 de candidati, dintre care jumatate au promovat. „Am avut o parte de o situatie neasteptata. Noi estimam intre 9.000 si 10.000 de inscrieri la Bacalaureat, in conditiile in care in sesiunea curenta avem 7.065 elevi, iar anul trecut, dintre cei 8.400 care au sustinut examenul au promovat 51%. Ne asteptam ca cei care nu au reusit anul trecut sa se inscrie si acum. Totusi, anul acesta avem chiar mai putini candidati decat in 2011. Cei din seria curenta care nu s-au inscris fie nu au situatia incheiata, fie sunt corigenti sau pur si simplu nu s-au inscris stiind ca examenul este foarte strict supravegheat”, a explicat Graur. Potrivit acestuia, dintre cei aproximativ 7.400 de inscrisi de anul acesta, doar 5.600 sunt din seria curenta, iar 1.800 din alte serii. La nivelul judetului Prahova, vor fi sase centre de corectare a lucrarilor, 45 de centre in care se vor sustine probele de evaluare a competentelor si 24 de centre in care se vor desfasura probele scrise.