Salt la conținut
Semnal

Dambovita - Candidatul USL la consiliul judetean sustine ca ar fi fost agresat de un primar

··1 min citire
Senatorul Adrian Tutuianu, candidat la presedintia Consiliului Judetean Dambovita, sustine ca ar fi fost amenintat si agresat fizic de primarul localitatii Corbii Mari, PSD Dambovita informand ca a depus in acest sens o plangere penala la Inspectoratul Judetean de Politie. „In localitatea Corbii Mari, candidatul PDL la functia de primar al comunei si primar in functie, domnul Anghel Constantin, i-a adresat injurii, l-a agresat fizic si l-a amenintat pe candidatul USL la functia de presedinte al Consiliului Judetean Dambovita, domnul Adrian Tutuianu. De asemenea, candidatul PDL la functia de primar al comunei si primar in functie, domnul Anghel Constantin, ameninta si intimideaza alegatorii care se prezinta la vot si nu sunt membri sau simpatizanti ai PDL”, se arata intr-un comunicat al PSD Dambovita. Conform documentului, Partidul Social Democrat a formulat plangere penala catre Inspectoratul de Politie al Judetului Dambovita. „Solicitam ca, in baza competentelor atribuite de lege, sa fie luate de urgenta masurile necesare pentru tragerea la raspundere penala a faptuitorului si pentru restabilirea ordinii de drept. Totodata, solicitam sa fie asigurata de urgenta in zona prezenta unei echipe operative, care sa restabileasca ordinea, indispensabila desfasurarii procesului electoral in conditii legale si normale”, se mai arata in comunicatul PSD Dambovita.