Salt la conținut
Semnal

Primarul comunei Produlesti din judetul Dambovita, Marin Grigore, deferit justitiei de DNA

··2 min citire
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata a primarului comunei Produlesti din judetul Dambovita, Marin Grigore, si a secretarului institutiei, Mihai Petre, pentru mai multe infractiuni de coruptie. Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, edilul este acuzat de luare de mita, fals material in inscrisuri oficiale in legatura directa cu infractiunea de luare de mita, uz de fals in legatura directa cu infractiunea de luare de mita si abuz in serviciu impotriva intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in legatura directa cu infractiunea de luare de mita, in forma continuata, iar secretarul comunei Produlesti, de fals material in inscrisuri oficiale, complicitate la uz de fals si abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata. In aceleasi dosar a mai fost deferit justitiei Alexandru Olteanu, persoana fara calitate speciala, pentru complicitate la luare de mita. In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Grigore, in calitate de primar, a pretins de la un denuntator, administrator al unei societati comerciale, suma de 140.000 lei cu titlu de mita. „Banii au fost pretinsi pentru ca, in calitatea sa de primar, sa incheie si sa execute in conditii favorabile firmei denuntatorului un contract de asociere in participatiune privind extinderea si modernizarea iluminatului public. In cursul anilor 2010 si 2012, inculpatul Marin Grigore a primit, atat direct de la denuntator cat si prin intermediul inculpatului Olteanu, suma totala de 55.000 lei, reprezentand doua transe din banii pretinsi. Pentru a crea aparenta de legalitate a incheierii contractului de asociere in participatiune cat si pentru a evita punerea in discutie si supunerea la vot a acestui contract, in cursul lunii septembrie 2009, inculpatii Grigore si Petre, au falsificat o hotarare a Consiliului Local Produlesti pe care au inserat-o in documentatia aferenta incheierii contractului”, sustin procurorii. DNA precizeaza ca, in continuare, pe baza acestei hotarari falsificate, deci fara a avea un mandat legal din partea Consiliului Local al comunei Produlesti, la data de 21 septembrie 2009, Marin Grigore a incheiat contractul de asociere in participatiunea cu firma denuntatorului. „Ca urmare, in perioada 2010 - 2011, primaria a achitat catre firma denuntatorului suma totala de 900.000 lei fara ca lucrarile de iluminat public sa fie executate. Comuna Produlesti s-a constituit parte civila in procesul penal impotriva inculpatilor Petre si Grigore cu suma de 900.000 lei, reprezentand prejudiciu creat prin incheierea si executarea in mod ilegal a aceluiasi contract. In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri apartinand celor doi inculpati”, se mai spune in comunicat. Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Dambovita.