Salt la conținut
Semnal

Calarasi - Agent de politie arestat preventiv pentru luare de mita

··1 min citire
Un agent de politie din Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Calarasi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile dupa ce a fost prins luand mita. Potrivit unui comunicat remis vineri de Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi, in data de 4 iulie 2012, o echipa formata din procurori si politisti DGA l-a surprins pe agentul de politie R.G. din cadrul IPJ Calarasi imediat dupa ce a primit cu titlu de mita suma de 300 lei de la numitul S.A.A. Fata de inculpatul R.G. se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita, prevazut de art. 254 alin. 1 C.p. raportat la art.6 si art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. Tribunalul Calarasi a admis cererea formulata de Parchet si a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile.