Salt la conținut
Semnal

Olt: Patru primari democrat-liberali şi fostul secretar general al PDL Olt au trecut la PSD

··2 min citire
Primarii localităţilor Dobreţu, Găneasa, Grădinari şi Valea Mare, care au candidat de la PDL, au trecut vineri la PSD, în acelaşi timp cu fostul secretar general al PDL Olt, Dan Bălăşescu. Anunţul trecerii primarilor menţionaţi la PSD a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presă, de prim-vicepreşedintele PSD Olt, Marius Oprescu. La conferinţa de presă au participat şi Dan Bălăşescu, precum şi primarul comunei Dobreţu, Marinel Traşcă, primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana, şi primarul comunei Găneasa, Dumitru Costea. Prim-vicepreşeditele PSD Olt a declarat că edilii menţionaţi \'sunt primari PSD cu acte în regulă\'. \'Sunt îndeplinite toate condiţiile legale astfel încât nu îşi vor pierde mandatul odată cu trecerea la PSD. Au venit la noi din postura de independenţi\', a spus prim-vicepreşeditele PSD Olt. Primarii au afirmat că înainte de a face pasul spre PSD au fost excluşi din PDL şi au ales PSD pentru că este cea mai puternică dintre echipele din Olt. Dan Bălăşescu a spus că a demisionat din PDL cu două zile înainte de alegerile locale din iunie şi s-a înscris în PSD prin prisma relaţiilor sale de prietenie cu Darius Vâlcov, primarul municipiului Slatina, relaţii consolidate în ultimii patru ani când Bălăşescu a ocupat fotoliul de viceprimar al municipiului Slatina. Marius Oprescu a susţinut că pentru PSD Olt este prioritar să se claseze pe primul loc la nivel naţional atât la referendum, cât şi la alegerile parlamentare, astfel încât organizaţia de la Olt să fie o voce de care să se ţină cont la nivel central. Bălăşescu, care în ultimii doi ani, până pe 8 iunie, a fost secretar general al PDL Olt a sugerat că s-ar putea alătura PSD şi primarul comunei Deveselu, Ion Aliman (PP-DD). \'Vreau să vă spun că Ion Aliman este cel mai bun prieten al meu\', a afirmat Bălăşescu. După plecarea celor patru, PDL Olt mai rămâne cu doi primari, cei din Crâmpoia şi Studina. În ziua precedentă, joi, a plecat de la PDL şi preşedintele interimar al organizaţiei Olt, senatorul Mihai Niţă. În prezent, PDL Olt nu are nici conducere interimară, iar în presa locală de vineri au apărut materiale în care fostul preşedinte PDL Olt, Darius Vâlcov, afirmă că preşedinte interimar al organizaţiei democrat-liberale ar putea fi Marian Vasile, primar al comunei Studina.