
Peste 20 de angajatori şi-au anunţat participarea laBursalocurilor de muncă pentru tinerii instituţionalizaţi care va avea loc vineri laBuzăuşi Râmnicu Sărat.
\'Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău organizează vineri, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, o bursă a locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc în acest an sistemul de protecţie a copilului. De mai mulţi ani încercăm să oferim tinerilor defavorizaţi o slujbă care după împlinirea vârstei de 18 ani statul nu le mai oferă protecţie, cazare şi hrană şi, din această cauză, trebuie să se întreţină singuri\', a declarat pentru AGERPRES Valeriu Dimciu, director adjunct al AJOFM Buzău.
Potrivit sursei citate, circa 20 de angajatori s-au oferit să întindă o mână de ajutor celor peste 100 de absolvenţi ai învăţământului special, iar circa 50 dintre aceştia conform previziunilor ar putea fi angajaţi în domeniile industrie, lăcătuş, sudor, comerţ, ospătar, bucătar, barman, confecţii textile sau domeniul asigurărilor.
În judeţul Buzău numărul şomerilor este de 12.670 dintre care 2.703 indemnizaţi, iar rata şomajului este de 6,57%.