
Poliţiştii de la Servicul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Buzău au capturat ţigări în valoare de peste 19.000 de lei destinate pieţei negre în urma unui control de rutină efectuat la sfârşitul săptămânii trecute.
\'Autovehiculul, înmatriculat în Bucureşti, a fost oprit pe DN2, pe raza comunei Poşta Câlnău, la volan fiind identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Giurgiu. Poliţişti au procedat la verificarea autovehiculului, iar în urma demontării barelor de protecţie şi a ornamentelor portierelor, au fost găsite 46.520 de ţigarete în pachete care aveau aplicat timbru de Republica Moldova\', a declarat luni pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul lşef Florina Crucianu.
Potrivit sursei citate, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, valoarea capturii fiind estimată de poliţişti la suma de 19.782 de lei, conform metodologiei de calcul şi a fost întocmit dosar penal conducătorului auto sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete.
\'Împotriva suspectului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii lui activităţi infracţionale\', a mai precizat sursa citată.