Comisar de poliţie din Călăraşi, arestat pentru luare de mită
Corupţia îşi face din nou simţită prezenţa în sânul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Călăraşi. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de Ivaşcu Adrian, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Călăraşi - Serviciul Poliţie Rutieră, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual, aflat în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, ambele în formă continuată.
Comisarul de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind învinuit de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) s-au sesizat din oficiu în acest caz, poliţistul fiind suspectat de mai mult timp că pretinde şi primeşte diferite sume de bani pentru a nu sancţiona conducătorii auto care încalcă reguli de circulaţie, în special pe cei pasibili de suspendarea dreptului de a conduce.
Vineri, 12 iunie, comisarului de poliţie i-a fost organizat un flagrant de către investigatori sub acoperire, după ce a pretins şi primit de la aceştia, în mod repetat, suma de 1.150 lei, în schimbul promisiunii de a nu lua măsurile legale pentru nerespectarea unor reguli la regimul circulaţiei rutiere. Acesta a pretins şi primit de la trei conducători auto suma totală de 1.450 lei, fiind prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit suma de 600 de lei de la unul dintre aceştia. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru a nu aplica celor trei persoane sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice referitoare la depăşirea vitezei legale.
De asemenea, în aceeaşi zi, în scopul primirii banilor cu titlu de mită, Ivaşcu Adrian a întocmit două procese verbale în care a consemnat în fals că doi dintre conducătorii auto au comis contravenţii prevăzute cu sancţiuni mai reduse decât cele constatate în mod real.
Potrivit unui comunicat al DGA, „acţiunea de prindere în flagrant a fost organizată de un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), cu sprijinul direct al ofiţerilor DGA, Serviciul Anticorupţie pentru municipiul Bucureşti“.
Sâmbătă, 13 iunie, ofiţerul de poliţie a fost arestat preventiv pe 29 de zile, sub învinuirea de luare de mită, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.
Conducerea IPJ Călăraşi dezaprobă faptele comisarului de poliţie, I.A, considerând că „această atitudine nu face cinste muncii oneste a celorlalţi poliţişti care înţeleg să-şi exercite atribuţiile cu devotament şi în limitele prevăzute de lege”.
„În ultimii trei ani, au fost înregistrate doisprezece cazuri în care poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi au desistat, denunţând pe cei care le-au propus sume de bani pentru a nu lua faţă de aceştia măsurile legale. Dezaprobăm cu fermitate faptele comisarului”, a declarat, luni, 15 iunie, inspectorul şef al IPJ Călăraşi, Alexandru Şohan.