Salt la conținut
Semnal

Buzău: Campania electorală va fi axată doar pe prezenţa la vot, afirmă primarul Constantin Boşcodeală

··1 min citire
Preşedintele filialei PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, susţine că \'\'peste 70 la sută dintre buzoieni vor vota pentru suspendarea preşedintelui Băsescu\'\' şi că \'\'organizaţia judeţeană a PSD se află în faţa unei campanii electorale atipice, axată doar pe prezenţa la vot\'\'. \'\'Nu există dubii în privinţa rezultatului referendumului, ci doar în privinţa prezenţei la urne. Din listele electorale permanente rezultă în municipiul Buzău 118.000 de persoane, dar la ultimul recensământ au fost recenzate doar 108.000 de persoane. Dacă avem în vedere şi cetăţenii municipiului Buzău care lucrează în străinătate la munci agricole sezoniere, avem un minus de circa 20.000 de persoane\'\', a mai spus liderul social-democraţilor buzoieni. Primarul Constantin Boşcodeală a adăugat că \'\'procentul real de prezenţă la urne va trebui să fie de peste 70 la sută\'\', motiv pentru care conducerea judeţeană a USL a avut o întâlnire cu cei 73 de primari USL, din totalul celor 87 de primari din judeţul Buzău, \'\'în vederea angrenării lor totale în campania pentru referendum\'\'.