
Prefectura a identificat 9.251 de persoane ale căror acte de identitate erau expirate la referendumul din 29 iulie.
Potrivit subprefectului Alecu Vasile, s-au constatat 10.422 de incidente în sensul celor nouă situaţii supuse verificării. \'\'Cele mai multe fac trimitere la persoane ale căror acte de identitate erau expirate, 9.251, ca pondere urmează cei care au domiciliul în afara graniţelor, 568, precum şi 325 de persoane decedate\', a spus Alecu Vasile.
În circumscripţia electorală nr.10 Buzău, la referendumul din 29 iulie, pe listele electorale permanente au fost înscrise 404.093 de persoane, prezenţa la vot a fost de 54,14 la sută, din care 89,95 la sută au votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.