
Două angajate de la Loto sunt cercetate penal de poliţiştii dâmboviţeni, după ce au delapidat 1,9 milioane de lei, luând bani din gestiune şi jucând la pariuri bilete cu valoare mare pe care nu le achitau dacă erau necâştigătoare.
Cele două femei sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals intelectual în contabilitate.
\'\'În sarcina numitelor E.I., de 57 de ani şi V.A., de 46 de ani, ambele din municipiul Târgovişte, s-a probat faptul că în perioada 2007-2010 şi-au însuşit din gestiune diferite sume de bani, reprezentând valorificarea produselor loteristice şi au practicat jocuri Pariloto, fără a achita contravaloarea acestora, prejudiciind societatea cu suma de 1.900.000 lei\'\', se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis miercuri.
Cele două femei vor fi prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate în vederea probării întregii activităţi infracţionale a acestora.