Salt la conținut
Semnal

Olt: Aproximativ 2.300 de copii vor merge la clasa pregătitoare

··1 min citire
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt au anunţat joi că în judeţ se vor forma 149 de clase pregătitoare, numărul copiilor care vor învăţa în aceste clase fiind de 2.335, cu aproape 1.000 mai mic decât cel al copiilor care vor merge în clasa I. Purtătorul de cuvânt al ISJ Olt, Mirela Paraschiv, a precizat că vor preda la clasa pregătitoare 172 de cadre didactice, care vor participa la cursuri de formare începând de săptămâna viitoare. \'Vor merge la clasa pregătitoare 2.335 de elevi ce vor forma 149 de clase, dar vor fi şi situaţii în care predarea se va face simultan. De aceea vor participa la cursurile de formare pentru a preda la aceste clase 172 de cadre didactice. Avem mai multe centre de formare şi această pregătire a cadrelor didactice va începe săptămâna viitoare. Cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare vor fi dintre cele cu experienţă, nu debutante\', a subliniat Mirela Paraschiv. Clasa pregătitoare va funcţiona în şcoli, unde a fost adus deja cea mai mare parte a mobilierului destinat amenajării acestor spaţii. Pregătirile pentru noul an şcolar vor fi discutate vineri în cadrul Colegiului Prefectural, unde va fi prezentată şi situaţia avizelor sanitare de funcţionare şi a lucrărilor de modernizări în unităţile de învăţământ.