
Consilierii locali din Slatina au aprobat vineri o solicitare către Guvern pentru aprobarea transferării clădirilor şi terenului fostei unităţi militare din Slatina în proprietatea oraşului pentru a transforma fosta unitate militară în zonă de agrement dar şi comercială şi cu spaţii de locuit.
Practic, vineri, consilierii slătineni şi-au dat acordul în vederea preluării prin transfer a imobilului 539 Slatina (fosta unitate militară) din domeniul public al statului şi administrarea MApN în domeniul public al municipiului Slatina şi administrarea Consiliului Local Slatina. Terenul şi construcţiile aferente ocupă o suprafaţă de 11,68 hectare.
Primăria Slatina doreşte sistematizarea zonei, amenajarea de spaţii verzi, a unei zone de agrement, construirea unor locuinţe şi spaţii comerciale, din fonduri de la bugetul local sau din fonduri private, în termen de cinci ani. În schimbul terenului fostei unităţi militare CL
Slatina va transfera MApN, în termen de doi ani, un teren pe care vor fi ridicate 48 de locuinţe. Acestea vor fi construite fie prin ANL fie din bani de la bugetul local.
Reprezentanţii Primăriei Slatina au susţinut că transferul terenului şi clădirilor fostei unităţi militare din Slatina către municipalitatea oraşului va fi aprobat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare.
Primăria Slatina urmează să preia şi să reabiliteze şi clădirile fostului Cerc militar.