
Şcolile din cinci comune din judeţul Buzău nu au încă mobilier pentru clasa pregătitoare, a anunţat, vineri, conducerea Inspectoratului şcolar judeţean Buzău.
\'La şcolile din comunele Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Năeni, Breaza şi Şcoala nr.2 din Buzău, mobilierul pentru clasa pregătitoare soseşte cu întârziere, în primele trei localităţi pentru că au fost reziliate contractele iniţiale, iar în celelalte două pentru că mobilierul nu a venită încă din China\', a declarat inspectorul general Dumitru Ene.
Potrivit sursei citate, copiii vor învăţa până la sosirea mobilierului în băncile de la grădiniţe sau în cel similar din şcolile din aceste localităţi.
\'Cei circa 3.000 de elevi de la clasa pregătitoare din judeţul Buzău beneficiază de cadre şcolare calificate care au parcurs şi cursurile de formare profesională desfăşurate în acest scop, fiind pregătite pentru a asigura copiilor o tranziţie fără şocuri sau alte sincope majore\', a mai spus sursa citată.