
Politistii prahoveni efectueaza, marti, mai multe descinderi in municipiile Ploiesti si Campina si in orasul Mizil, intr-un dosar privind savarsirea infractiunilor de prostitutie si proxenetism, sub paravanul unor saloane de masaj sau prin acostare directa.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Dan Radu, descinderile au loc la saloane de masaj din Ploiesti, Campina si Mizil, ele vizand persoane suspectate de comiterea infractiunilor de prostitutie si proxenetism.
De asemenea, in cadrul acestor actiuni de amploare au fost prinse in flagrant trei prostituate care actionau pe DN 1, in zona Campina, si pe DN 1B, spre Mizil. AGERPRES