
Fanfara Garnizoanei Buzău a susţinut, miercuri, un concert în faţa sediului Consiliului judeţean după care a urmat un spectacol de muzică populară a Sala de festivităţi a aceleiaşi instituţii, preambul la Ziua Armatei Române.
Pe scena Sălii de festivităţi a Consiliului Judeţean s-au urcat cele mai cunoscute formaţii şi artişti de muzică populară din judeţ, aplaudaţi de un numeros public şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Spectacolul a fost organizat de filiala Buzău a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, în colaborare cu comandamentul Garnizoanei Buzău.
Tot cu prilejul Zilei Armatei Române, pe 25 octombrie a avut loc o ceremonie militară cu depunere de coroane la monumentul Regimentului 48 Infanterie, urmată de depunerea jurământului militar de către elevii Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Aurel Vlaicu de la Boboc, precum şi o expoziţie de tehnică militară organizată pe platoul din Piaţa Dacia.
AGERPRES