Ialomita: USL a depus candidaturile pentru Parlament
Reprezentanţii Uniunii Social Liberale (USL) au depus, marţi seară, la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean, dosarele cu candidaturile la alegerile parlamentare în cele patru colegii pentru Camera Deputaţilor şi două pentru Senat existente în judeţul Ialomiţa.
Faţă de propunerile iniţiale, USL a făcut câteva modificări, incluzând pe liste un candidat din partea UNPR, dar şi modificări de candidaturi în colegii.
Pentru un fotoliu de deputat vor candida, pe Colegiul 1 Feteşti-Ţăndărei, actualul deputat Cristina Ancuţa Pocora (USL-PNL), pe Colegiul 2 Slobozia deputatul Marian Neacşu (USL-PSD), pe Colegiul nr. 3 Amara - Căzăneşti a fost scos din cursa electorală Liviu Cazan (PSD) şi înlocuit cu senatorul Mihăiţă Găină (USL-PSD), care iniţial era propus pentru Colegiul senatorial 2, iar pe Colegiul nr. 4 Urziceni - Fierbinţi-Târg va candida Aurelian Ionescu (USL-PC).
La Senat, vor candida, pe Colegiul 1 Feteşti-Ţăndărei-Slobozia, Marian Pavel (USL-PSD), primarul comunei Gheorghe Lazăr, iar pe Colegiul nr. 2 Amara-Căzăneşti-Urziceni, senatorul de Olt, Ion Toma (UNPR).
Întrebat dacă senatorul Ion Toma ar putea fi ‘veriga slabă’ a USL, ţinând cont de faptul că nu este din judeţ, copreşedintele USL Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a respins acest lucru, susţinând că deşi Ion Toma a fost impus de conducerea centrală a USL, face parte dintr-o echipă şi va fi susţinut de această echipă.
În ceea ce priveşte eliminarea preşedintelui PSD Urziceni, Liviu Cazan, din competiţia electorală, Silvian Ciupercă a declarat că, deşi această propunere a PSD a fost susţinută, decizia finală nu a fost influenţată de USL Ialomiţa.
‘PSD a avut patru candidaţi propuşi, examinaţi, evaluaţi. La acel moment, UNPR nu intra în calcul. În 18 organizaţii sunt acum candidaţi UNPR. Este o raţiune de stabilitate guvernamentală actuală şi viitoare’, a ţinut să precizeze Silvian Ciupercă.
Acesta a dat asigurări că toţi cei trei candidaţi ai PSD Ialomiţa vor fi parlamentari în mandatul 2012 - 2016, iar partidul se va menţine la un scor care va fi peste 53% la nivel de judeţ.
La depunerea candidaturilor, au fost prezenţi toţi candidaţii, cu excepţia senatorului Ion Toma.
AGERPRES