
Prefectul judeţului Giurgiu, Noruţ Stănişteanu, este mulţumit doar parţial de modul în care s-a făcut deszăpezirea drumurilor în localităţile din judeţ şi în municipiul Giurgiu.
“Mi-am întrerupt concediul pentru două zile pentru a fi alături de colegii mei în intervenţia privind deszăpezirea drumurilor din judeţul Giurgiu şi am constatat că nu în toate localităţile s-a acţionat la fel de prompt privind deszăpezirea drumurilor”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă,
prefectul Stănişteanu.
El a precizat că a efectuat controale pe drumurile din judeţ şi la primării şi a
constatat că trei din cele patru societăţi aflate sub contract de prestări servicii privind deszăpezirea drumurilor din judeţ nu şi-au îndeplinit toate sarcinile contractuale, motiv pentru care au primit amenzi în valoare de
6.000 de lei fi ecare.
Totodată, prefectul spune că la cinci primării din cele 54 de localităţi din judeţ nu a găsit serviciul de permanenţă în perioada codului galben, dar în aceste situaţii nu poate dispune nici o măsură pentru că există lacune legislative în sensul că nu sunt prevăzute şi sancţiuni de aplicat în aceste cazuri. El s-a declarat mai puţin mulţumit şi de modul în care s-a acţionat
pentru deszăpezire în municipiul Giurgiu şi spune că nu a văzut decât câteva
tractoare şi utilaje care împrăştiau soluţii pentru degajarea zăpezii, deşi ştia că administraţia locală este şi “dotată şi pregătită să intervină prompt în astfel de situaţii”. În judeţul Giurgiu nu sunt raportate situaţii de drumuri blocate sau cu circulaţia restricţionată din cauza zăpezii.
(Sursa: AGERPRES)