
Staţiunea prahoveană Sinaia, singura din ţară care are un domeniu schiabil de altitudine, va beneficia de o instalaţie de zăpadă artificială, printr-un proiect finanţat din fonduri europene a cărui valoarea se ridică la şapte milioane de euro.
Documentul a fost semnat, miercuri, de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Eduard Hellvig şi primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
Proiectul ‘’Dezvoltarea domeniului schiabil Sinaia-Perla Carpaţilor- realizare instalaţie de zăpadă artificială în Valea Soarelui’’ este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar durata de implementare şi realizare este de 16 luni de la data semnării contractului de finanţare.
‘’Vă felicit pentru faptul că aţi avut disponibilitatea, tăria şi toate argumentele să convingeţi Comisia Europeană astfel încât acest proiect să poată să fie semnat. E un exemplu prin care resursa dată de la Comisia Europeană este atrasă în infrastructura de turism şi eu cred că prin platforma prin care MDRT o pune la dispoziţie, prin mecanismele de accesare a fondurilor europene, se pot face investiţii în infrastructura de turism astfel încât să avem un turism de clasă europeană’’, a afirmat ministrul Hellvig cu ocazia semnării documentului.
Implementarea proiectului presupune realizarea unei instalaţii de înzăpezit artificială, complet automatizată, compusă dintr-un lac de acumulare şi 25 de tunuri de zăpadă cu funcţionare automată, dintre care 12 tunuri fixe şi 13 tunuri mobile. Astfel, vor fi înzăpezite artificial un număr de nouă pârtii şi trasee de schi situate în golul alpin Furnica, respectiv Valea Soarelui 1 şi 2, Lăptici 1 şi 2, Subtelescaun 1 şi 2, Valea Dorului Variantă şi traseele de schi Variantă 1 şi 2.
‘’Domeniul schiabil de la Sinaia este singurul de altitudine din România. Pârtiile încep de la 1.500 de metri, avem 22 de km de pârtii şi prin implementarea acestui proiect va creştere foarte mult atractivitatea întregului domeniu schiabil din Sinaia’’, a spus primarul Vlad Oprea.
AGERPRES