
Lansarea candidaţilor USL pentru colegiile de deputat şi senator din Prahova, eveniment care are loc sâmbătă în Sinaia, a început cu intonarea Imnului de Stat al României, fondul sonor fiind brusc oprit în momentul în care s-a ajuns la versul care include numele de Traian, întâmplare însoţită de aplauze şi zâmbete.
Manifestarea se desfăşoară în prezenţa copreşedintelui USL, Crin Antonescu, peste 500 de delegaţi participând la lansarea candidaţilor USL Prahova - Mircea Roşca, candidat pentru Colegiul 1 de deputaţi şi Georgică Severin, candidat pentru Colegiul 1 de senatori.
Sloganul candidatului USL Mircea Roşca este \'Trup şi suflet pentru Valea Prahovei\', bannere, panouri cu poza acestuia, sigla USL şi cu acest mesaj fiind amplasate în toate localităţile din zonă.
Senatorul Georgică Severin (PSD) candidează pentru al doilea mandat, acesta fiind ales în anul 2008 din partea PDL.
AGERPRES