
Sâmbătă, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, pe Drumul Naţional 2, în afara localităţii Cotorca s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a 6 persoane.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că în timp ce o femeie de 32 ani din municipiul Bucureşti se deplasa la volanul unui autoturism pe direcţia Buzău – Bucureşti, din pricina neatenţiei în conducere a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în stânga direcţiei sale de mers.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a şoferului şi a cinci pasageri din autoturism, 3 minori cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, un bărbat de 39 ani şi o femeie din 48 ani, toţi domiciliaţi în municipiul Bucureşti.
Cinci dintre victime au fost transportate la Spitalul din Municipiul Urziceni în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar unul dintre minori, un băieţel de 5 ani a fost preluat de un elicopter S.M.U.R.D şi transportat la un spital din capitală.
În cauză a fost întocmit dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.