Salt la conținut
Semnal

Olt: Bărbat fără picioare omorât la Centrul medico-social de la Corabia

··2 min citire
O persoană în vârstă de 59 de ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit în zona gâtului, în incinta centrului medico-social din Corabia în cursul zilei de duminică – 11 noiembrie. Victima suferise un tragic accident în urma căruia a trebuit să îi fie amputate ambele picioare şi se deplasa cu ajutorul unui cărucior cu rotile. Autorul odioasei crime se pare că este un coleg, instituţionalizat în cadrul aceluiaşi centru. Acesta a fost arestat şi riscă ani grei după gratii. Întâmplarea a avut loc duminică după-amiază. Potrivit informaţiilor date poliţiei de către angajaţii centrului medico-social din Corabia, semnalul de alarmă a fost dat în jurul orelor 15.00, când a fost găsit cadavrul victimei.

“Se pare că între cele două persoane, care au fost o perioadă şi colegi de cameră în acelaşi centru, au existat anterior mai multe conflicte – toate limitându-se însă la discuţii în contradictoriu. Tragedia s-a petrecut la toaleta unităţii. Din ancheta realizată la faţa locului de reprezentanţii Poliţiei se pare că suspectul şi-a urmărit victima când s-a dus la toaletă. Era ora mesei şi pe culoar nu se aflau asistente sau infirmiere. Atacatorul a intrat peste victimă la toaletă, unde a avut loc o luptă, uşa toaletei fiind găsită ruptă. Suspectul şi-a înjunghiat victima de mai multe ori în zona gâtului cu un cuţit de 19 cm., răni ce au provocat decesul acesteia. Atacatorul suferă de tulburări psiho-afective şi i se prescrisese un tratament, dar nu îl respecta”, a declarat Dan Oltean, purtător de cuvânt al Primăriei oraşului Corabia, instituţie care administrează centrul medico-social în cauză. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, astăzi, demararea procedurilor penale împotriva unei persoane internate şi ea în acelaşi azil, respectiv Gheorghe Danciu, de 75 de ani, originar din Corabia. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

“Inculpatul este acuzat de faptul că, în data de 11 noiembrie, a aplicat mai multe lovituri de cuţit victimei, lovituri ce au cauzat decesul celui din urmă”, a afirmat procurorul Adrian Aspra, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Inculpatul a fost arestat pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi el să fie prezentat judecătorilor de la Tribunalul Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 25 de ani după gratii.

Victima, Alexandru Bîcu, din comuna Vădăstriţa, nu avea rude, lucra ca zilier şi suferea de arterită cronică bilaterală. Cel mai probabil, va fi înmormântat pe banii primăriei oraşului Corabia, după cum au precizat reprezentanţi ai acestei instituţii. Victima suferise un tragic accident în urma căruia i-au fost amputate  picioare şi se deplasa cu ajutorul unui cărucior cu rotile.