Salt la conținut
Semnal

Ce-are politica cu prefectura? Se pare că multe…

··1 min citire
Tensiunea politică existentă la nivel judeţean între PSD şi PD-L nu pare să ţină cont de reguli, limite şi împrejurări. Prin urmare, e prezentă peste tot. Inclusiv în instituţiile unde, măcar pe foaia de lege, se zice că n-ar trebui să existe. Prefectura, bunăoară. Un loc unde încrâncenarea politică n-are ce căuta. Iarăşi teorie seacă şi călcată în picioare de protagoniştii coloraţi în diferite culori de partid. Roşu şi portocaliu în cazul nostru. Săptămâna trecută a consemnat un nou episod din războiul interminabil dintre social-democraţii şi democrat-liberalii dâmboviţeni. Ocazia s-a numit instalarea celor doi subprefecţi ai judeţului, Dan Iacobuţă şi Emilian Rusu. În prezenţa secretarului de stat din cadrul MAI - Mihai Fifor, a prefectului Iancu Caracota, a preşedintelui PSD Dâmboviţa - Ion Stan şi a mai multor primari dâmboviţeni, cei doi subprefecţi au fost înscăunaţi oficial. Toate bune pân’ aici. Numai că la secţiunea „speach-uri“, protagoniştii au început să se „cotonogească“ în replici, „maeştri“ vorbitori fiind subprefectul Iacobuţă, prefectul Caracota şi şeful social-democraţilor dâmboviţeni - Ion Stan. Un dialog „scânteios“ despre cât de politizate sunt funcţiile respective, dialog încheiat cu o singură concluzie: „echipa“, invocată de prefectul judeţului ca garant al unei bune administraţii, nu există. Nici măcar la nivel declarativ… În atare condiţii nu ne rămâne decât să privim înainte… cu ochii închişi.