Dâmboviţa: Consiliul Judeţean a reziliat contractul de închiriere pentru apartamentul de la Bruxelles
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a reziliat contractul de închiriere al apartamentului de la Bruxelles şi îl va rezilia şi pe cel de la Castellon, Spania, a declarat, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Raportul Curţii de Conturi cerut de Senat face referire la cele două apartamente închiriate de CJ Dâmboviţa.
‘’Cele mai multe aspecte sesizate de Curtea de Conturi le-am remediat eu, nu le-a remediat domnul Florin Popescu (fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa). Pentru altele am dispus măsuri care să asigure o cheltuire mai eficientă a banului public’’, a precizat Ţuţuianu.
Acesta spune că a reziliat contractul de închiriere al apartamentului de la Bruxelles acum o lună.
‘’Pentru apartamentul de la Bruxelles s-au cheltuit 35.400 de euro în ultimii trei ani. Nimeni nu a stat acolo, dar s-a consumat apă, curent electric, sunt facturi de utilităţi. Deci cineva a stat acolo, dar nimeni nu mai vrea să spună cine a stat. Ca o chestiune de amănunt a fost nevoie să spargem uşile şi să plătim o yală nouă şi montarea ei ca să putem preda apartamentul proprietarului. Nu am putut rezilia contractul mai repede pentru că exista o clauză care prevedea un preaviz de trei luni’’, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa.
Acesta spune că va rezilia în perioada următoare şi contractul de închiriere al apartamentului de la Castellon.
‘’Cu data de 1 ianuarie reziliez şi contractul de la Castellon pentru că am făcut analiza activităţilor desfăşurate acolo. M-am declarat nemulţumit. Singura activitate mai concretă o desfăşura o doamnă care era profesoară sau învăţătoare şi făcea câteva ore de limba română şi în general de cultură română. Sunt foarte mulţi dâmboviţeni acolo, din păcate acest birou nu şi-a făcut menirea pentru care a fost înfiinţat. S-a făcut prea puţin şi nu cred că pe vremurile acestea de criză ne putem permite să cheltuim în continuare banii în acest mod’’, a declarat Ţuţuianu.
Raportul Curţii de Conturi arată că din bugetul CJ Dâmboviţa au fost suportate costurile de întreţinere şi chirie pentru un apartament, închiriat din 2006 la Bruxelles, cu scopul declarat de stagii de practică şi birou de reprezentare. Numai în primele cinci luni din 2012, plăţile au fost de 52.889 de lei, fără să se poată dovedi că au existat salariaţi care au folosit acest apartament.
Conform Curţii de Conturi, similar s-a procedat şi în cazul unui apartament în Castellon, Spania. Numai în perioada ianuarie-mai 2012, cheltuielile cu chiria şi întreţinerea, salariul şi diurna unei angajate au fost de 51.980 de lei.
Perioada vizată de raport este 2011, iar fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa Florin Popescu a declarat despre birourile de la Castellon şi Bruxelles că au fost şi sunt necesare.
‘’Cheltuiala nu este una neeconomicoasă, cum susţine Curtea de Conturi. Apartamentele au fost închiriate în mandatul anterior celui al meu. Pot spune că rata mare de absorbţie de fonduri europene de la nivelul judeţului Dâmboviţa se datorează în parte şi existenţei biroului consiliului de la Bruxelles. Iar la Castellon este o comunitate importantă de dâmboviţeni şi trebuia să ţinem legătura cu ei, să îi sprijinim’’, a declarat Florin Popescu.
AGERPRES