Salt la conținut
Semnal

Lemne pentru foc din partea Primarie, pentru giurgiuvenii mai nevoiasi

··1 min citire

Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca fiecare familie sau beneficiar de ajutor social care are nevoie de lemne de foc va primi cate cinci sute de kilograme in aceasta iarna.

\'Am inventariat copacii din municipiu care au o anumita varsta si care pot prezenta pericol public la vant puternic, i-am cubat si au fost dusi in curtea Administratiei Domeniului Public si Privat si, totodata, am luat listele cu beneficiarii de ajutor social sau familiile nevoiase din municipiu pentru a le distribui gratuit lemne de foc provenite din aceasta operatiune\', a afirmat Nicolae Barbu. Potrivit edilului, pana acum un numar de aproximativ 50 de familii din municipiu din cele cateva sute identificate au beneficiat de lemne pentru foc.