Prahova: Nou-născut găsit abandonat la marginea unei păduri. Mama şi concubinul ei, reţinuţi pentru tentativă de omor calificat
Un nou-născut a fost găsit, miercuri, abandonat la marginea unei păduri în comuna prahoveană Berceni, în apropiere de Ploieşti, bebeluşul născut în urmă cu cinci zile fiind transportat la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Ploieşti cu hipotermie severă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Dan Radu, un bărbat a sunat miercuri la 112 pentru a anunţa că a găsit un bebeluş abandonat în comuna Berceni, o ambulanţă deplasându-se la faţa locului pentru preluarea nou născutului.
Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat, că bebeluşul care avea o hipotermie severă a fost transportat la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Ploieşti pentru a primi îngrijiri medicale.
Nou născutul poate fi identificat cu uşurinţă întrucât purta încă la mână brăţara de la maternitate, potrivit acesteia copilul fiind născut sâmbătă, 24 noiembrie.
Copilul fusese abandonat la marginea pădurii marţi seară, mama acestuia, o tânără de aproximativ 22 de ani, fiind reţinută împreună cu concubinul ei pentru tentativă de omor calificat.
Copilul a putut fi identificat cu uşurinţă, în condiţiile în care purta încă la mână brăţara primită la maternitate, potrivit căreia fusese născut sâmbătă, 24 noiembrie. AGERPRES