Salt la conținut
Semnal

Brăila: Doar 885 de solicitări de sprijin financiar pentru încălzirea în sistem centralizat

··1 min citire

Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a făcut joi apel la brăileni să îşi depună solicitările de sprijin financiar pentru încălzirea în sistem centralizat prin CET, având în vedere că au fost depuse doar 885 de cereri, faţă de estimarea de 5.000.

"Cifra este extrem de mică, mai puţin de 20%, ceea ce înseamnă că restul până la 5.000 au venituri foarte mari, ceea ce este puţin credibil. Eu fac apel la responsabilii din cadrul asociaţiilor de proprietari să facă apel la cei care sunt racordaţi la CET să îşi depună aceste solicitări, astfel încât să poată beneficia din luna noiembrie de acest sprijin pe care noi îl dăm pentru încălzire", a declarat Simionescu.

În ceea ce priveşte cererile de ajutoare pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, 4.500 de brăileni au depus solicitări. "Această cifră ne arată că foarte mulţi dintre cei care chiar au venituri reduse s-au racordat la gaze şi au o formă oarecare de încălzire cu gaze. Există în continuare disponibilitatea de a distribui lemne pentru foc. Până acum au fost distribuite 81 tone", a precizat Simionescu.

      AGERPRES