Brăila: Instruirea preşedinţilor secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, programată pe 4 decembrie
Instruirea preşedinţilor secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora este programată, în judeţul Brăila, pe 4 decembrie, după cum a declarat prefectul Mihaela Marcu.
"Instruirea preşedinţilor secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora de către BEJ, reprezentantul AEP şi reprezentantul Instituţiei Prefectului este programată pe 4 decembrie, la Casa Tineretului", a declarat Mihaela Marcu.
Tipărirea buletinelor de vot a fost finalizată în Brăila pe 21 noiembrie, cu două zile înaintea termenului stabilit în contractul cu tipografia. Buletinele au fost depozitate în Sala Mare a Prefecturii, care a fost sigilată şi se află sub pază militară.
Potrivit prefectului de Brăila, estimările făcute pe cheltuielile de personal şi cele materiale, destinate organizării alegerilor parlamentare din 9 decembrie, arată că s-ar face o economie de 500.000 lei faţă de bugetul alocat.
"Bugetul alocat anul acesta este de 1.930.000 lei, din care 1.420.000 lei cheltuieli de personal şi 510.000 lei cheltuieli materiale. În 2008, am avut un buget cu 10.000 lei mai mare şi nu am cheltuit 300.000. Am avut 1.940.000 lei şi am cheltuit 1.630.000 lei. Deci estimăm că nici anul acesta nu vom cheltui întregul buget alocat. Apreciem că vom cheltui mai puţin cu 500.000 lei", a declarat Marcu.
În judeţul Brăila există 307.787 persoane cu drept de vot, pentru care s-au amenajat 281 de secţii de votare, 141 în municipiu şi 140 în judeţ, şi se vor tipări 675.000 buletine, 337.500 pentru Camera Deputaţilor şi tot atâtea pentru Senat.
AGERPRES