Prahova: Direcţia Silvică taie pomi de Crăciun pe bază de cerere
Direcţia Silvică Prahova recoltează, anul acesta, pomi de Crăciun în funcţie de cerere, programul de recoltări care a fost întocmit prevăzând un număr de aproximativ 3.200 de pomi.
Subinginerul Alin Popescu din cadrul Biroului producţie al Direcţiei Silvice Prahova a declarat luni că programul de recoltare întocmit la nivelul instituţiei prevede tăierea a 3.200 de pomi de Crăciun, dintre care 800 de molizi şi 2.400 de brazi.
Totuşi, recoltarea se va face în funcţie de cerere, iar pomii vor putea fi achiziţionaţi de la ocoalele silvice din zona de munte.
De asemenea, Popescu a precizat că preţul pentru un brad cu o înălţime de până la 1,5 metri porneşte de la 20 de lei, iar unul cu o înălţime cuprinsă între 1,5 metri şi 2,5 metri va costa 30 de lei.
Un molid cu o înălţime de până la 1,5 metri va costa 10 lei, iar preţul pentru unul cu un metru mai mare va fi de 15 lei.
AGERPRES