Salt la conținut
Semnal

Dâmboviţa: Ionuţ Săvoiu (candidat USL): "Resping orice formă de violenţă în numele luptei politice"

··1 min citire

Candidatul USL din Colegiul de deputaţi Titu, Ionuţ Săvoiu, a declarat, luni, că respinge orice formă de violenţă în numele luptei politice şi speră ca finalul campaniei electorale să fie unul fără incidente.

De la începutul campaniei electorale, în judeţul Dâmboviţa, au avut loc 35 de incidente electorale. Cele mai multe sunt de distrugere a materialelor electorale. Dâmboviţa se află astfel pe locul 2, la nivel naţional, în ceea ce priveşte numărul de nereguli electorale.

"A rămas mai puţin de o săptămână de campanie şi am constatat în tot mai multe cazuri dovezi ale luptei electorale în afara normelor de civilizaţie. Şi mă refer aici la distrugerea afişajului electoral. Resping orice formă de violenţă în numele luptei politice. Nu vreau ca la finalul aceste campanii să culegem duşmani şi duşmănii, pentru că avem nevoie de unitate şi de dialog", a precizat Ionuţ Săvoiu.

Acesta a dăugat că speră ca ultima săptămână de campanie să se desfăşoare fără incidente.

Candidatul USL a precizat că şi lui i-au fost distruse bannere şi afişe electorale, dar că a observat că mulţi dintre candidaţii din judeţ s-au confruntat cu această problemă.

În Colegiul 7 Titu la Camera Deputaţilor candidează Ionuţ Săvoiu de la USL, Dinu Ilie pe listele ARD, Antoniu Florin Silvoiu de la PP-DD şi Kolcsar Anquietil Karoly de la UDMR.     AGERPRES