Salt la conținut
Semnal

Ialomiţa: Casa memorială Ionel Perlea din comuna Ograda, redată circuitului turistic

··3 min citire
Casa memorială a marelui dirijor şi compozitor Ionel Perlea, din comuna Ograda, a fost redată, începând de miercuri, circuitului turistic, după ce, timp de un an şi jumătate, au fost efectuate lucrări de reabilitare şi restaurare a clădirii aflate într-o stare avansată de degradare. "Este o realizare importantă a Consiliului Judeţean Ialomiţa care a finanţat integral această restaurare, dar şi a Centrului Cultural Ionel Perlea. În urmă cu doi ani, acest imobil, construit la început de secol XX se afla într-o stare avansată de degradare. Datorită acestor lucrări, acum puteţi vedea un imobil primitor, restaurat conform normelor Ministerului Culturii privind monumentele istorice, cu multe obiecte care au aparţinut familiei Perlea", a declarat Doina Roşca, directorul Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea. Imobilul este compus din două corpuri de clădire, construite în perioade diferite, secolele XIX şi XX, valoarea lucrărilor de reabilitare fiind în etapa întâi de 394.172 de lei, iar în etapa a doua de 240.530 de lei. Starea clădirii a fost precară în principal din cauza igrasiei din ziduri, dar şi a unor deficienţe de conformare, fundare şi de unire a celor două corpuri de clădiri, dar şi din cauza vechimii sale. Clădirea a beneficiat de consolidare, cu realizarea fundaţiilor, subzidiri, înlocuirea acoperişului, a tâmplăriei, instalaţiilor electrice, montarea unei centrale termice, refacerea pardoselilor etc. În urmă cu 113 ani, pe 13 decembrie, la Ograda, se năştea Ionel Perlea. La numai 12 ani, Ionel Perlea, aflat în acea perioadă la Munchen, a realizat prima sa compoziţie, intitulată Ograda Vals, cu amintiri din localitatea natală, continuându-şi activitatea de compoziţie cu Cvartetul Opus XII cu care a câştigat, la vârsta de 26 de ani, premiul George Enescu, dar şi cu Don Quijote, compoziţie scrisă în anii de lagăr, intensa activitate dirijorală nelăsându-i însă timp suficient pentru a mai compune. A fost un muzician foarte solicitat, care a concertat în întreaga lume. În România, cariera sa artistică a fost întreruptă în 1944 după ce a fost reţinut la Viena de autorităţile germane, în timp ce se deplasa la un concert la Paris, şi dus în lagăr alături de alţi intelectuali ai vremii. Accesul în România i-a fost interzis până în 1969. Visul de a reveni în localitatea natală şi l-a împlinit cu câteva luni înaintea morţii, în 1970, când a reuşit să revină în România şi să viziteze Ograda. În comună, alături de casa construită de bunicul său, devenită monument istoric, mai există şi biserica ctitorită de străbunicul lui Ionel Perlea, cu hramul Sf. Gheorghe, dar şi şcoala, veche de peste 100 de ani, în care a învăţat timp de un an şi Ionel Perlea. Autorităţile au în plan şi realizarea unui parc în zona de sud a casei, cu privire spre râul Ialomiţa, dar şi a unui amfiteatru pentru desfăşurarea în aer liber a unor activităţi cultural-artistice. Prezent la eveniment, deputatul Marian Neacşu a afirmat că, "deşi dirijorul Ionel Perlea a fost mai mult cunoscut în străinătate decât în România - soartă pe care o au mulţi artişti - nu poţi să nu fii încercat de serioase emoţii când păşeşti în această casă, reper al spiritualităţii ialomiţene". "Este un obiectiv major pentru judeţul Ialomiţa, o zonă cu o spiritualitate deosebită. Este un ansamblu care reuneşte deopotrivă credinţa, cultura şi educaţia şi va fi o piatră de temelie pentru ceea ce înseamnă actul cultural în Ialomiţa", a spus Marian Neacşu. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a mulţumit tuturor celor care au sprijinit acest proiect, afirmând în context că acesta nu se va încheia aici, urmând ca ansamblul să fie dezvoltat în cel mult un an şi jumătate, cu amfiteatrul şi parcul, care vor pune şi mai mult în valoare acest complex important realizat de înaintaşii noştri.       AGERPRES