
Cursurile au fost suspendate, luni, în 24 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Dâmboviţa, după ce instituţiile de învăţământ au rămas fără curent electric din cauza vremii nefavorabile.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Mihaela Anton, a declarat că au fost suspendate temporar cursurile în nouă şcoli şi 15 grădiniţe din localităţile Bezdead, Bărbuleţu, Malu cu Flori, Cândeşti, Pietrari, Pietroşiţa, Pucheni, Râu Alb şi Văleni Dâmboviţa. Activitatea didactică va fi reluată imediat ce avariile pe reţeaua de electricitate vor fi remediate.
Astfel, nu se duc, luni, la cursuri peste 1.100 de elevi şi 1.400 de preşcolari din judeţ.
Alimentarea cu energie electrică era întreruptă, luni, în 13 localităţi dâmboviţene, ca urmare a ninsorilor şi vântului puternic de duminică. 31 de echipe de la Electrica sunt în teren pentru remedierea defecţiunilor.
Purtătorul de cuvânt al Electrica, sucursala de distribuţie Târgovişte, Daniela Crintea, a declarat că sunt nealimentate cu energie electrică 60 de posturi de transformare, iar 10 stâlpi au fost rupţi. Curentul electric lipseşte total sau parţial în localităţile Cândeşti Deal, Maluri, Vârfuri, Bezdead, Râul Alb, Pietrari, Bărbuleţu, Văleni, Pucheni, Moroieni, Pietroşiţa, Voineşti şi Malu cu Flori.
AGERPRES