
Primarul municipiului Slatina, social-democratul Darius Vâlcov, ales senator pe 9 decembrie, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că mandatul de primar al municipiului Slatina va rămâne la PSD şi după plecarea sa în Parlament.
"Primăria Slatina este a PSD şi va rămâne a PSD, indiferent ce se va întâmpla", a spus Darius Vâlcov, în replică la afirmaţia preşedintelui PNL Olt, Ioan Ciugulea, care afirmase că deocamdată în USL nu s-a discutat despre candidaturile pentru funcţia de primar al municipiului Slatina şi dacă PNL va avea candidat propriu, va susţine un candidat comun al USL ori candidatul USL va fi un liberal.
Replica lui Darius Vâlcov a fost că scorul USL în colegiul 1 pentru Senat, unde Vâlcov a fost ales cu peste 74% din voturi, ar fi putut fi superior cu trei procente, dacă nu ar fi fost luate în calcul rezultatele alegerilor în oraşul Scorniceşti (n.r. - condus de un primar liberal) şi a acuzat în acest mod, indirect, liberalii din Scorniceşti că nu au ajutat social-democraţii în campania electorală.
Ciugulea a mai spus că liberalii au "muncit în alegeri şi au jucat cinstit".
"Am acceptat orice, ca şi PNL, numai ca să fie bine judeţului Olt. Nu contează că unii au vechime într-o anumită culoare, că unii s-au colorat, ci să reprezinte interesele judeţului. Să dea Dumnezeu ca în în cei patru ani ce urmează să fie într-adevăr o echipă şi în 2016, în campanie, să nu ne fie ruşine. Să punem la punct o strategie, să fim informaţi, să ne informăm reciproc", a spus Ciugulea.
AGERPRES