Salt la conținut
Semnal

Ialomiţa: Circulaţie îngreunată pe patru drumuri judeţene

··1 min citire
Circulaţia rutieră este îngreunată joi pe patru tronsoane de drumuri judeţene din Ialomiţa, din cauza sulurilor de zăpadă depuse pe carosabil. Utilajele de deszăpezire acţionează pentru eliberarea carosabilului pe DJ 102 H între localităţile Grindu şi Colelia, DJ 313 între localităţile Axintele şi Horia, DJ 203 B între localităţile Grindu şi Valea Măcrişului şi DJ 203 B între localităţile Gârbovi şi Valea Măcrişului. În noaptea de miercuri spre joi, trei autovehicule au fost blocate pe drumurile din Ialomiţa. Din cauza vizibilităţii reduse, conducătorul unui autovehicul care circula pe DJ 306 în zona Andrăşeşti, s-a abătut de la drum şi a ajuns cu maşina pe câmp unde a şi rămas blocat împreună cu soţia. De asemenea, pe DJ 102 H, la un kilometru de comuna Reviga către Miloşeşti, patru persoane care se deplasau într-un autoturism Dacia au fost blocate în zăpadă, ca de altfel şi în zona Căzăneşti, persoanele care se aflau într-un autoturism înnoptând în final într-o comună apropiată. Potrivit reprezentanţilor Enel Distribuţie Dobrogea, în judeţul Ialomiţa nu sunt localităţi nealimentate cu energie electrică, intervenindu-se doar pentru remedierea deranjamentelor individuale şi colective.     AGERPRES