
Un casier de la Poşta din oraşul dâmboviţean Pucioasa este cercetat în libertate fiind acuzat de delapidare, după ce şi-ar fi însuşit fără drept peste 15.000 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Raluca Florescu, a declarat că bărbatul de 54 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat, marţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus, în cazul acestuia, interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
Sursa citată a adăugat că, în perioada ianuarie - decembrie 2012, bărbatul, în calitate de casier, şi-a însuşit în mod ilegal suma de 15.394 lei aparţinând unităţii în cadrul căreia era angajat. Plângerea penală a fost depusă de Poşta din Pucioasa.
AGERPRES