Salt la conținut
Semnal

Brăila: Peste 3.000 de încălcări ale normelor de prevenire a incendiilor

··1 min citire
extinctorEchipele de control ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila au constatat anul trecut peste 3.000 de încălcări ale actelor normative privind apărarea împotriva incendiilor, protecţia civilă şi securitatea la incendiu. Au fost executate 1.527 de controale de fond, faţă de 861 în 2011 şi au fost constatate 3.136 de încălcări ale actelor normative, faţă de 2.135 în 2011, din care 1.538 soluţionate pe timpul controalelor, iar 1.356 au fost sancţionate, faţă de 855 în anul 2011. Au fost aplicate 1.356 de sancţiuni contravenţionale, din care 284 de amenzi în cuantum de 337.800 de lei, 1.071 de avertismente şi s-au întocmit 285 de procese verbale de constatare a contravenţiilor şi o sancţiune complementară. Pe linia securităţii la incendiu şi protecţiei civile, în perioada analizată s-au primit spre soluţionare 170 de documentaţii pentru avizare/autorizare, faţă de 113 în anul 2011 şi s-a acordat asistenţă tehnică la 125 de solicitări scrise şi 324 de solicitări directe la sediul inspecţiei de prevenire.     AGERPRES