
Primarul liberal al oraşului Pogoanele, Florin Dumitraşcu, a depus la Tribunalul Buzău o acţiune de constatare a dizolvării de drept a Consiliului Local după ce consilierii PSD împreună cu cei ai PP-DD au boicotat toate şedinţele convocate.
"Consiliul Local nu s-a întrunit de peste trei luni în şedinţă ordinară, am încercat pe toate căile să ajungem la un compromis, inclusiv am acordat postul de viceprimar unui consilier PSD, dar aceştia vor noi alegeri", a declarat marţi primarul oraşului Pogoanele.
Potrivit sursei citate, în şedinţa de marţi, 15 ianuarie, la care primăria a depus întâmpinare, instanţa de Contencios Administrativ a Tribunalului Buzău a rămas în pronunţare.
Conform Legii nr. 215/2001, Consiliul Local urmează să fie dizolvat, iar stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului, alegerile urmând să se organizeze în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local.
AGERPRES