Salt la conținut
Semnal

Buzău: 16 percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti

··1 min citire
perchezitiiPoliţiştii buzoieni au demarat, miercuri dimineaţă, 16 percheziţii domiciliare la locuinţele a 11 buzoieni suspectaţi de furturi din locuinţe şi anexe gospodăreşti. "La această oră, sunt în derulare 16 percheziţii domiciliare la locuinţele a 11 persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din locuinţe, curţi şi anexe gospodăreşti. Percheziţiile sunt efectuate de echipe formate din poliţişti din cadrul Poliţiilor Municipale Buzău şi Râmnicu Sărat şi secţiilor de poliţie rurale Costeşti, Merei, Râmnicelu şi Ziduri, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Buzău", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu. Potrivit sursei citate, acţiunile se desfăşoară în baza autorizaţiilor emise de Judecătoriile Buzău şi Râmnicu Sărat.     AGERPRES