
Noaptea trecută, în jurul orei 03.45, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Popeşti-Leordeni l-au depistat în trafic pe F.I., de 33 de ani, din localitatea Buzescu, judeţul Teleorman, în timp ce conducea, fără a deţine permis, un autoturism pe şoseaua Olteniţei.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi fără a deţine permis de conducere.
Şi la Ciolpani, poliţiştii din localitate, acţionând pentru prevenirea încălcării legislaţiei care reglementează circulaţia pe drumurile publice, au depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism din direcţia Ploieşti către Bucureşti, fără a deţine permis de conducere.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
AGERPRES