
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Balş, a murit miercuri seara, după ce a fost prins sub un mal de pământ care surpat.
Bărbatul decedat căuta fier vechi pe terenul unei foste fabrici din Balş, împreună cu un alt bărbat care de asemenea a fost prins sub pământ, dar numai la abdomen. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, accidentul s-a produs miercuri seara, în cartierul Corbeni din Balş.
Băsăşteanu a precizat că pentru salvarea celor două persoane de sub malul de pământ a intervenit un echipaj ISU de la Balş, care a găsit unul din bărbaţi prins sub pământ până la abdomen, conştient, cooperant şi pe al doilea acoperit cu pământ până la gât şi inconştient. Pentru scoaterea celor două victime din pământ salvatorii au acţionat timp de 20 de minute. "Cu ajutorul accesoriilor din dotare, la capătul a 20 de minute de acţiune continuă, cele două victime au fost scoase la suprafaţă şi preluate de personalul medical. Una dintre victime, care era conştientă şi cooperantă a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi nu a necesitat internarea. Bărbatul care era inconştient a decedat", a spus Băsăşteanu.
Un incident similar s-a produs la Balş şi anul trecut.
AGERPRES