Salt la conținut
Semnal

Ialomiţa: Fraudă de 3.600 de lei la Urziceni

··1 min citire
Efective din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au depistat un tânăr în vârstă de 28 ani, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, care în perioada ianuarie – decembrie 2012, nu a achitat în termenul legal către bugetul consolidat al statului, contribuţiile fiscale cu reţinere la sursă, aferente salariilor plătite angajaţilor societăţii. Prejudiciul creat bugetului de stat s-a ridicat la suma de 3.600 lei. Pe numele administratorului a fost întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.